Uniunea Europeana
Guvernul Romaniei
Instrumente structurale

Etapele infiintarii unei firme

Primul pas pe care trebuie sa il faci pentru a derula legal o afacere in Romania este infiintarea unei firme. Inainte de a te apuca de acest proces trebuie sa ai in vedere niste aspecte precum: ce este o firma, care sunt tipurile de firma si care sunt etapele pentru a deschide o firma. 

Ce este o firma

Firma este un mod de organizare legal prin care iti poti desfasura activitatile economice in mod liber, urmate de plata unor taxe si impozite catre stat. 

Care sunt tipurile de firme

  • Dintre cele mai cunoscute tipuri de firme putem aminti:
  • PFA – Persoana fizica autorizata
  • II – Întreprindere individuală
  • SRL – Societate cu raspundere limitata
  • SRL-D – Societate cu raspundere limitata debutant
  • SA – Societate pe actiuni
  • ONG, Asociații și Fundații – organizatii non-profit

Inainte de a alege tipul de firma dorit trebuie sa intelegi care sunt aspectele care le definesc ca si activitate si sa vezi care s-ar plia cel mai bine businessului tau. 

PFA este o forma juridica care are calitatea de angajator persoana fizica, care poate sa aibe in obiectul de activitate cel mult 5 clase de activitati CAEN. 

II au mai mult statut de persoana fizica, decat de persoana juridica si poti alege ca si domenii de activitate doar 10 clase din codul CAEN. Poate sa aibe cel mult 8 salariati cu contracte individuale de munca.

SA este acea forma de societate comerciala in care capitalul social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. SA se constituie prin subscriptie publica. 

SRL este acea forma de societate comerciala cu personalitate juridica, in cadrul careia asociatii raspund in limita capitalului social subscris. Participarea asociatilor la luarea decizilor se realizeaza in cadrul adunarilor generale unde toti asociatii au drept de exprimare a votului. 

SRL-D este o forma de societate comerciala cu raspundere limitata de tip debutant pentru cei care nu au mai avut nici o firma pana in prezent. Dintre avantajele deschiderii unei astfel de societati se numara scutirea de plata de taxe in scopul inregistrarii la Registrul Comertului. 

Pe langa tipurile de firma trebuie sa se mai tine cont si de doua aspecte: 

daca firma sa fie sau nu platitoare de TVA: 19% (standard), 9% si 5% (cote reduse)

daca plata impozitului sa fie pe venit intre 1- 3% la microintreprindere sau pe profit 16 % in cazul celorlalte sociatati (macrointreprindere), conform Codului Fiscal din Romania. 

Astfel, un SRL are  impozit intre 1 şi 3% pe venit, in functie de numarul de angajati, astfel:

1% pentru SRL-urile care au cel putin doi salariati;

2% pentru microintreprinderile cu un singur salariat;

3% pentru cele care nu au salariati.

Dintre toate tipurile de firme se considera SRL-ul cea mai simpla forma de organizare a activitatii economice, care ofera numeroase oportunitati de afaceri prin numarul mare de clase alese din codul CAEN. 

Aspecte administrativ-legislative

Inainte de a depune actele de infiintare trebuie sa iei in calcul cateva aspecte la care trebuie sa te hotarasti si anume: care va fi denumirea firmei, cine vor fi persoanele care vor contribui la bunul mers al activitatii companiei, ce capital social va avea, unde va fi sediul firmei si ce activitati vei presta prin firma ta. 

DENUMIREA - este un aspect foarte important deoarece va fi imaginea brandului tau in fata clientului. Inainte de a merge la Registru Comertului pentru inregistrarea firmei trebuie sa ai in vedere cel putin 3 alternative de denumiri ale firmei, deoarece s-ar putea ca denumirea ta sa fie deja in baza lor de date. 

  Daca doresti sa iti largesti afacerea si la nivel online este recomandat inainte sa iti alegi denumirea firmei sa verifici si la ROTLD (Registrul Domeniilor de Internet) daca denumirea companiei este libera in randul domeniilor sau trebuie sa te gandesti la o alta denumire. Nu este obligatoriu sa fie denumirea de firma la fel cu cea de domeniu, dar este mai productiv din punct de vedere a marketingului sa semene, asa brandul tau nu va fi confundat. 

PESOANELE care vor face parte din companie: asociati, administratori, actionari. Pentru a forma o societate comerciala se pot asocia persoane fizice sau juridice romane sau straine. 

Numarul minim de actionari este de 2 persoane, iar numarul maxim este de 50, insa exista o exceptie pentru societatile cu raspundere limitata care au un asociat unic si care trebuie sa respecte doua reguli:

O persoana nu poate fi asociat unic decat dintr-o societate cu raspundere limitata

O socitatea cu raspundere limitata nu poate avea un asociat unic o alta societate cu raspundere limitata, alatuita dintr-o singura persoana. 

CAPITALUL SOCIAL reprezinta o suma de bani care sunt depusi in contul bancii colaboratoare pentru inceperea activitatii economice a firmei. Pentru SRL suma minima de capital social este de 200 lei. 

SEDIU - orice firma trebuie sa aibe cel putin un sediu social care va aparea pe toate actele emise de Registru Comertului, dar poate sa aibe si mai multe puncte de lucru (sedii sociale) daca vrei sa iti desfasori activitatea in alta zona decat sediul social. De exemplu poti alege sediul social adresa apartamentului in care locuiesti, dar punctul de lucru sa il infiintezi la o locatie inchiriata.

Sediile se stabilesc prin incheierea unui constract de inchiriere sau de Comodat (prin prezentarea documentelor de proprietate asupra spatiului unde se va stabili sediu) la care va fi nevoie sa se prezinte si un Aviz al Asociatiei de proprietari si al vecinilor (daca sediul se afla intr-un bloc). 

ACTIVITATI - se refera la ce activitati va desfasura firma ta si se identifica prin asa numitele CODURI CAEN (Clasificarea activitatilor din economia nationala). Ca si obiectiv de activitate trebuie sa ai un singur cod CAEN de baza si poti opta pentru un numar nelimitat de activitati secundare (consulta lista Codurilor CAEN aici). 

Aceste Coduri CAEN trebuie trecute in ACTUL CONSTITUTIV al firmei, de aceea este bine sa iti alegi cat mai multe activitati secundare, deoarece niciodata nu se stie ce oportunitati de business poti avea. Daca vei dori o adaugare ulterioara a unui cod CAEN este posibil, dar va trebui sa depui un dosar de cerere catre Registru Comertului unde se va trece mentiunea ta si vei fi nevoit fie sa refaci actul constitutiv fie sa faci o anexa la el ca si Hotarare a asociatiilor firme sau a asociatului unic.

Etapele infiintarii unei firme de tipul SRL

Trebuie sa stii ca exista mai multe etape necesare pana sa ajungi sa ai propria ta companie, de aceea in cele ce urmeaza vom lua rand pe rand aceste etape pentru a clarifica toate punctele necesare. 

Alegerea si rezervarea denumirii societatii: se realizeaza la Registrul Comertului.

Alegerea obiectului de activitate a societatii se alege din lista de coduri CAEN.

Stabilirea sediului unde va avea loc activitatea societatii

Stabilirea administratorului societatii (pot sa fie si mai multi administratori) 

Stabilirea bazei de impozitare

Stabilirea daca firma este sau nu platitoare de TVA

Intocmirea Actului Constitutiv

Asociatii declara pe proprie raspundere ca nu au antecedente penale si ca indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru a fi asociati/administratori

Incheierea constractului de inchiriere/comodat

Se cer cazierele fiscale ale viitorilor asociati care se obtin de la Directia Generala a Finantelor Publice

Se stabileste banca la care se va deschide un cont pentru depunerea capitalului social 

Depunerea specimenului de semnatura la Registrul Comertului sau la notarul public

Se completeaza cererea de Inregistrare societate

Se completeaza declaratia pe proprie raspundere pentru desfasurarea unei activitati sau fara activitate

Dupa terminarea acestor aspecte, documentatia realizata se depune intr-un dosar la Oficiul Registrului Comertului. 

In termen de aproximativ 4-5 zile lucratoare se vor obtine actele de la Registrul Comertului pentru infiintarea societatii astfel veti primi:

incheierea judecatoreasca de autorizare a functionarii societatii

Certificatul de inregistrare

Certificatul sau certificatele constatatoare (daca ai sediu social si alt sediu secundar vei obtine cate un certificat constatator pentru fiecare locatie). Acestea tin locul de autorizatii. 

Prin urmare societatea devine persoană juridica de la data inmatricularii in Registrul comertului. 

Etapa de inregistrare in scopuri fiscale.

Dupa obtinerea Actelor de la Registrul Comertului trebuie sa se inregistreze firma nou creata la ANAF in scopuri fiscale si pentru a obtine codul TVA. Astfel trebuie depusa o cerere la ANAF nu mai tarziu de 30 de zile de la inregistrarea firmei la Registrul Comertului. 

Etapa de obtinere de autorizatii de functionare

In functie de activitatea si domeniul firmei nou infiintate este nevoie dupa caz si de obtinerea unor autorizatii de functionare de tipul: avize sanitare sau veterinare, aviz de mediu, avize speciale pentru industria alimentara, transporturi, imobiliara, autorizatii pentru protectia muncii si a securitatii la incendii. 

Dupa ce ai indeplinit toate aceste etape mai exista doua chestiuni de rezolvat: realizarea unei stampile care se face conform CUI-ului companiei si realizarea de documente fiscale necesare (facturier, chitantier, Registru unic de control).